Antonia

Acum 5 ani și vreo 9 luni a început totul… după o vară nebună cu concerte și petreceri m-am trezit într-o dimineață cu poftă de fresh de lămâie. Pe bune, fresh de lămâie? Cine naiba se trezește cu astfel de pofte și bonus, cu o continuă stare de rău. Pe vremea aceea făceam și radio la Pro FM și îmi amintesc că m-am urnit foarte greu să mă dau jos din pat să plec la emisie. Mi-era îngrozitor de rău. Am ajuns la radio, mi-am pus o cafea și am sperat să îmi revin. Vreo două săptămâni am fost tot așa, dar nu mi-a trecut prin cap că aș putea fi însărcinată. Da, știu…. Probabil că și voi, ca și mama, o să spuneți: Cum adică nu ți-a trecut prin cap??? Am aflat apoi că nu am fost nici prima și nici ultima femeie care a făcut cinci teste de sarcină și o vizită la ginecolog ca să înțeleagă că e gravidă.

Situația nu era tocmai roz și nici momentul nu era cel mai potrivit. Dar cine a spus că toate se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple a avut mare dreptate. Am citit undeva că viața fiecărui om este o poveste scrisă de degetele lui Dumnezeu. Ce frumos spus… Așa că acest copil trebuia să vină pe lume…

Eu și Vlad ne împăcasem dar nu știam decât noi, eu mai aveam concerte în agendă până în iarna acelui an, plus că aveam și emisiunea la radio. Un copil în toată ecuația mea era tot ce lipsea. Și totuși… m-am decis că a venit într-un moment cum nu se putea mai potrivit. Au urmat luni grele, mai ales primele cinci, când am poftit doar la castraveți murați și fresh de lămâie sau grapefruit. Când aveam concerte în țară mă opream de 100 de ori ca să merg să vomit iar în pauzele dintre piese mai dădeam o fugă până la baie. Ce să zic, a fost ceea ce ar fi trebuit să fie “cea mai frumoasă perioadă” din viața unei femei. Nu prea!

Prin luna a șaptea mi-am mai revenit și mi-am dat seama de asta când am poftit prima oară la sarmale și am și reusit să le manânc… 🙂 Când doctorul meu mi-a spus că trebuie să stau cuminte acasă în pat eu m-am apucat să redecorez casa și să pregătesc camera fetiței mele.

img_9434

Prin luna a opta m-am întâlnit cu doctorul meu pe stradă când încercam să car niște cutii cu vopsea. Cea mai cuminte gravidă am fost. 🙂

Pe toată perioada sarcinii m-am pregătit pentru naștere naturală și am fost foarte dezamăgită când  medicul mi-a spus, cu vreo trei zile înainte, că trebuie să fac cezariană.

Pe 7 aprilie 2012, m-am trezit la ora 7 dimineața, de fapt dacă stau bine și mă gândesc nici nu cred că am dormit prea mult în acea noapte, iar la 7 și jumătate eram deja la maternitatea Polizu, extrem de emoționată și nerăbdătoare să îmi țin în brațe comoara.

La ora 11 și un sfert ne-am cunoscut și i-am spus în gând: “Bine ai venit, Antonia! Acum lumea mea ești tu!”

O păpușică de 3,2 kg și 49 de cm, cu părul negru ca abanosul. A mea…

Au trecut cinci ani de atunci. Cinci ani plini de zâmbete și cu fericire în suflet. Păpușica mea se transformă încet într-o domnișoară, iar eu am privilegiul să îi fiu alături la fiecare pas. Ce sentiment greu de descris în cuvinte…

La mulți ani frumoși și binecuvântați, fetița mea! Îmi doresc pentru tine să fii sănătoasă, să nu-ți pierzi niciodată zâmbetul, nici măcar atunci când viața te va încerca, să fii îndrăzneață, curajoasă și să crezi în puterea visurilor tale, să fii bună și să îi ajuți pe cei ce-ți vor cere asta, să iubești totul în jurul tău, să nu uiți de tine... Să nu faci nici un lucru a cărui amintire te-ar face vreodată să roşeşti. Nu e nimic mai frumos, mai înălțător, decât să ai conştiinţa curată. Vrem să știi cât de mult te iubim și câtă fericire ai adus în viețile noastre. Ești fata mea și a tatălui tău și surioara mai mare a lui Mikael.

Te iubesc cel mai mult, micuța mea!

Cu dragoste,

Mami

Comments

comments

Recent Posts

Leave a Comment